Stresul psihic

Ce este stresul psihic?

Floru definea stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-și găsesc soluția. Golu vedea stresul psihic ca pe o stare de tensiune, încordare și disconfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme.

Popescu-Neveanu vedea, în general, două accepțiuni ale termenului de stres: fie o situație, ce pune organismul într-o stare de tensiune, fie însăși starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta își mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face față unei agresiuni fizice sau psihice.

Ce se întâmplă de fapt?

Stresul psihic se deosebește de cel organic (sistemic) prin particularitățile calitative ale agenților agresivi, prin modul lor diferit de intervenție și prin substratul asupra căruia acționează.

Stresorii psihici acționează în primul rând prin intermediul limbajului și a tuturor resurselor sale (verbale, paraverbale, nonverbale) și se adresează unor structuri nervoase apte să descifreze semnificația amenințătoare a situației. Pentru stimulii psihici sfera de impact o constituie întreaga structură de personalitate a individului sau, cel puțin, anumite aspecte relevante de ordin cognitiv sau afectiv ale acesteia.

Stresul psihic este rezultatul interacțiunii subiectului cu situația, un efect al combinării caracteristicilor obiective ale factorilor aversivi cu semnificațiile subiective asociate lor. Din acest punct de vedere, cu excepția stimulilor universal agresivi care pun în pericol viața sau se apropie de limitele superioare ale toleranței organismului, mai important decât natura obiectivă a stresorului este semnficația subiectivă care îi este atribuită de către individ. Cu cât decalajul dintre solicitări și posibilitățile personale de reacție este mai mare, iar schimbarea determinată de acest fapt va fi mai amplă, cu atât stimulul va fi perceput ca fiind mai agresiv și stresul resimțit va fi mai puternic. Starea de stres ia naștere în situațiile în care, din cauza unor incapacități fizice și psihice, individul nu dispune de răspunsuri adecvate, iar consecințele eșecului prezintă importanță pentru el. Declanșarea și intensitatea stresului nu depind atât de situație, cât și de posibilitățile individului de a-i răspunde, ca și de semnificația atribuită de el eșecului.

Tipuri de stres și clasificări

Stresul psihic are un caracter primar atunci când este rezultatul unei agresiuni recepționate direct în sfera psihică și un caracter secundar când este o reacție de însoțire a unui stres biologic conștientizat (căruia rațiunea îi dă o semnificație amenințătoare).

Stresul psihic primar, la care se face de regulă referire atunci când se vorbește de stres psihic, este produs de factori care se adresează în primul rând unor procese și funcții psihice pe care le modifică prin semnificația psihologică pe care stresorii o au. Situația percepută, evaluată și interpretată drept amenințătoare este trăită subiectiv ca tensiune psihică, disconfort, anxietate. Deoarece răspunsurile emoționale, cognitive și comportamentale sunt însoțite și de anumite modificări ale funcțiilor somatice, stresul psihic primar este mai degrabă un stres psihosomatic.

Stresul psihic secundar constă în modificările psihologice care apar ca efect secundar al stresului biologic, consecință a conștientizării și reverberării lui în sfera psihică. Ținând seamă de modificările indirecte provocate unor procese psihice se poate vorbi de stres somatopsihic.

Stresul psihic apare deci la conștientizarea unei situații dificile (pericol sau neputință) cu impact afectiv negativ. Lazarus și alți autori au elaborat teoria cognitivistă și comportamentală a modelului tranzacțional al stresului care s-a definit ca un efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solictările externe sau interne care depășesc resursele personale. Tocmai această conștientizare a situației constituie atributul major al stresului psihic deoarece stresorii pot fi stimuli psihici dotați cu o puternică semnificație, fie negativă – distres, fie pozitivă – eustres. Autorii acestei definiții, destinată exclusiv distresului, accentuează în mod justificat rolul evaluării și al reevaluării naturii stresorilor în plan cognitiv, dar cu răsunet în sfera afectivă, precum și compararea lor cu resursele individului. Astfel, individul intră în stres când anticipează că se află în imposibilitatea de a face față exigențelor stresorului. Această evaluare ”îl costă” pe individ o tensiune psihică al cărei disconfort echivalează cu însăși reacția la stres, iar aceasta se exprimă atât în plan psihic, cât și în planul somatic al corelatelor somatice ale proceselor cognitive și afective, prin modificări precum variații ale tensiunii musculare, tahicardie, vasomotricitate de tip constricție (paloare) sau dilatație (congestie cutanată), respirație dificilă etc. Nu trebuie omis faptul că în cazul unui eustres major mulți oameni prezintă palpitații, leșină, nu dorm câteva nopți, fapt ce reprezintă corelate somatice similare celor din cursul distresului și, nu rareori, s-a produs chiar decesul bolnavilor cardiaci, declanșat tocmai de evaluarea excepțional de favorabilă a unei situații cu caracter de stresor pozitiv.

Stresul psihic poate fi și rezultatul unor situații cu potențial stresor evaluate tardiv, retrospectiv sau ignorate; astfel apar situațiile neconștientizate, deci nesupuse sau sustrase evaluării, cum sunt cele de suprasolicitare/oboseală și subsolicitare/plictiseală, ambele instalate insiduos.

Studiile lui Frone și McFarlin relevă importanța în stresul psihic a unui factor subiectiv – nivelul conștiinței de sine, care presupune capacitatea individului de a-și percepe adecvat reacțiile la diferite influențe și stimuli din mediu, detectând consecințele. Rezultatele lor arată că indivizii cu un nivel înalt al conștientizării de sine reacționează mai rapid la devierile echilibrului emoțional, orientându-se spre detectarea stresorilor și ajustarea lor. Eficiența în stres a unui nivel înalt al conștiinței de sine e influențată mult de expectanța pozitivă sau negativă a individului față de rezultatele ajustării. În cazul expectanței pozitive, conștientizarea propriilor reacții contribuie la ajustarea eficientă și stabilirea echilibrului emoțional al subiectului, pe când expectanța nefavorabilă accentuează distresul emoțional perceput.

Dacă vrei să citești mai multe despre stresul psihic și diverse studii și teorii despre acesta:

• Floru, R. (1974). Stresul psihic – enciclopedia de buzunar. București: Editura Enciclopedică Română

• Frone, M. R., McFarlin, D. B. (1989). Chronic occupational stressors, self-focused attention, and well-being: Testing a cybernetic model of stress. Journal of Applied Psychology, 74(6), 876–883

• Golu, P. (2004). Psihologia grupurilor sociale și a fenomenelor colective. București: Editura Miron

• Iamandescu, I-B., Sinescu, C.J. (2015) Psihocardiologie. București: Editura ALL

• Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros

• Tănăsescu, I.A. (2019). Stresul psihic. Tehnici de reglare a conduitei și de prevenire a tulburărilor de adaptare. Galați: Editura InfoRapArt